|
14 august 2007
Washingtonul cade în mâinile turiştilor
Vlad Ursulean
Pe timpul verii, străzile Washingtonului sunt părăsite de locuitorii săi. Aceştia sunt fie plecaţi în vacanţă, fie se refugiază în birouri sau în case, pentru a scăpa de căldură şi umiditate. Nici măcar zona de vest, ce găzduieşte universităţile Georgetown şi George Washington, nu mai sunt dominate de agitaţia obişnuită. Centrul oraşului se umple, în schimb, de turişti. Fotoreporterul de la The Bullet i-a surprins în câteva imagini pe vizitatorii capitalei SUA.
Conform Oficiului pentru Turism, Washington D.C. este unul dintre cele mai vizitate oraşe din Statele Unite ale Americii. Pe de altă parte, metropola găzduieşte cele mai multe clădiri guvernamentale.
Există aici un amestec între măsurile stricte de securitate şi ideea de deschidere pentru turişti.
Obiectivele sunt grupate în jurul Mall-ului, o fâşie de spaţii verzi delimitate de bulevardele Constituţiei şi Independenţei, pe care sunt aşezate, în linie, Capitoliul, Monumentul Washington şi Memorialul Lincoln.
Vizitarea oricărui muzeu, monument sau instituţie este gratuită. Deşi e capitala Americii, înfăţişarea Washingtonului nu se potriveşte stereotipului oraşului american plin de zgârie-nori. Nici o clădire nu depăşeşte înălţimea Monumentului Naţional. Clădirile de afaceri din centru sunt relativ vechi, complet restaurate. Reţeaua de străzi paralele este tăiată de bulevarde diagonale ce se întâlnesc în pieţe largi, circulare. Washingtonul nu are doar parcuri, ci şi rezervaţii naturale ce reconstituie mediul existent înaintea urbanizării terenurilor. Acesta este, conform Departamentului Mediului, unul dintre cele mai mari proiecte de gestionare a ecosistemelor din spaţii urbane. Singurul obstacol pentru turişti este timpul, o săptămână fiind suficientă abia pentru vizitarea sumară a principalelor obiective.










O altă corespondenţă din Washington: Washingtonul are 250 de km de piste ciclabile
|