Mihai Girancsi este proaspăt absolvent al Universităţii Maritime Constanţa. Un absolvent de UMC este de fapt inginer iar în primii doi ani de studiu se pune accentul pe profilul politehnic, partea de inginerie, urmând ca în anii terminali sa se studieze materiile de specialitate. UMC atrage anual tot mai mulţi candidaţi. Cei care se înscriu la examenul de admitere sunt tentaţi de salariile mari pe care le pot câştiga atunci când vor începe să plece în voiaje.
Mihai Girancsi (Foto: colecţia personală)
„Sunt un caz mai special pentru ca am făcut doi ani într-unul singur. Am fost obligat să plecat în voiaj iar când m-am întors am depus o cerere la rectorat pentru a-mi da examenele”, spune Mihai Girancsi. Primul voiaj l-a făcut în anul al treilea, având postul de cadet. Atunci s-a „plimbat” prin Portugalia, Spania, Anglia, Irlanda, Belgia, Olanda, Germania, Polonia, Norvegia, Turcia, Rusia şi Maroc. Voiajul de instruire a durat şase luni şi jumătate.
Tot atunci a primit şi „botezul” din partea colegilor cu experienţă, botez care a constat într-o găleată de apă turnată în cap. „Eu am scăpat repede dar am avut colegi care au primit câte o găleată de ulei”, îşi aminteşte Girancsi. Acum, Mihai
Mihai Girancsi (Foto: colecţia personală)
aşteaptă să-şi ia brevetul pentru a putea pleca din nou pe mare. Postul de cadet presupune pentru el un venit de 600 de dolari pe lună. Studenţii care vor să susţină proba de brevet trebuie să aibă minim 12 luni ambarcare internaţională de cadet (se acceptă şi timonier sau marinar).
În marina civilă, cele mai importante funcţii sunt de ofiţer 4 (doar pe navele foarte mari), ofiţer 3, ofiţer 2, ofiţer 1 sau căpitan, comandant.
Girancsi urmează să plece imediat ce va susţine cele şase probe pentru obţinerea brevetului pe funcţia de ofiţer 3, care presupune un salariu de 3.200 de dolari pe lună. Mihai e nerăbdător să plece: „Am făcut 3 voiaje şi nu am întâmpinat dificultăţi până acum. Dar este greu pentru că trebuie să te integrezi într-un colectiv pe care de multe ori nu ţi-l doreşti”.
În timpul facultăţii, pentru cei interesaţi, universitatea asigură posturile de cadeţi la companii internaţionale prin protocoale încheiate cu diferite firme de crewing.
Deşi pare o meserie adresată exclusiv bărbaţilor, la UMC există o un număr apreciabil de fete. Unele pleacă în voiaje, altele sun studente la secţiile de Mediu şi de Electronică.