|
26 iulie 2007
Filme pentru studenţi, de la studenţi
Alina Dimofte, Alexandra Popescu
La UNATC, conform noului sistem educaţional, în anul întâi, un tânăr regizor creează un film de scurtmetraj digital realizat în platou pe durata primului semestru, iar în semestrul al doilea primeşte o cameră de luat vederi mică pentru a realiza un material pe o temă de genul „o zi din viaţa mea”. O dată intraţi la Facultatea de Film şi Televiziune (FFT), unii vor fi surprinşi să vadă că lucrurile nu stau tocmai aşa cum se susţine pe site-ul facultăţii.
De exemplu, din cele peste 35 de filme pe care ar trebui să le facă în cei patru ani de studiu, un student la Regie nu realizează decât între patru şi şase. „Treizeci şi cinci este un număr absurd. Nici nu ştiam că scrie aşa ceva pe site-ul nostru. Chiar dacă unii colegi ar vrea să poată lucra mai mult, părerea mea este că patru filme sunt suficiente pentru că oricum îţi ia foarte mult timp să faci un material bun”, a spus Andrei C., student în anul al doilea la FFT. Reporterii de la The Bullet au încercat să ia legătura şi cu conducerea facultăţii pentru a-i cere poziţia despre această normă de filme, însă rectoratul este în vacanţă până la data de 20 august.
Cunoscută ca una din cele mai boeme instituţii de studii superioare, FFT din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC) se împarte în patru secţii: Regie de Film şi Televiziune, Imagine de Film şi Televiziune, Multimedia Sunet/Montaj, Comunicare Audiovizuală. Pentru oricare dintre acestea ai opta, admiterea este o provocare care costă.
Numai taxa de înscriere se ridică la 300 de lei. În plus, toată facultatea primeşte doar 58 de studenţi în fiecare an la care se adaugă 12 locuri cu taxă. Cei care vor să îşi crească şansele de reuşită, pot urma un curs de pregătire care durează din februarie până în iunie. Astfel, în schimbul sumei de 2.000 de lei, ei vor primi o dată pe săptămână indicaţii despre fiecare probă a examenului de admitere. Pentru anul 2007-2008 nu s-au stabilit încă tarifele şi perioada desfăşurării cursului.
În anul al doilea, studenţii au trei opţiuni. Ei pot face un exerciţiu de televiziune: o transmisie în direct cu patru camere paralele, un documentar de zece minute, sau un film de ficţiune filmat pe suport magnetic de 16 mm.
La sfârşitul anului al doilea, ei predau un caiet de regie pentru anul următor, care trebuie să conţină toate detaliile legate de filmul pe care vor să îl producă în anul trei: scenariul, concepte regizorale, schiţe de costume, schiţe de atmosferă etc. Acest film va fi realizat pe platoul facultăţii, pe un suport de 35 mm şi va implica o echipă mare, asemănătoare cu cea folosită de profesionişti.
Ce diferenţiază filmele studenţeşti de cele profesioniste? De cele mai multe ori, tehnologia folosită şi aparatura învechită. Deşi aparatele digitale sunt destul de noi, atunci când trebuie să filmeze pe o peliculă, studenţii închiriază deseori camere de filmat, pentru că cele oferite de facultate sunt nesatisfăcătoare. În ultimul an, studentul la Regie se loveşte de mai puţine constrângeri şi îşi produce scurtmetrajul cu care debutează.
Toate aceste materiale nu sunt însă realizate de un singur student. Un scurtmetraj este conceput de o întreagă echipă, alcătuită din studenţi de la toate secţiile facultăţii, fiecare dintre ei având un rol special şi atribuţii diferite.
Faptul că un student realizează numai un număr limitat de filme se datorează costurilor mari pe care acestea le au. De aceea, la FFT este o continuă competiţie pentru a putea obţine fondurile necesare. De multe ori însă, studenţii se văd nevoiţi să scoată bani din buzunar pentru filme. Cauza? Ori bugetul aprobat este prea mic, ori aparatura nu este destul de bună şi trebuie închiriată alta.
Competiţia este acerbă şi nu toate proiectele sunt aprobate. În plus, profesorii sunt cei care decid ce materiale sunt trimise la festivaluri. Pentru un student la FFT, premiile obţinute la aceste competiţii, de multe ori internaţionale, reprezintă o rampă de lansare în carieră.
Dintre numeroasele premii obţinute de-a lungul timpului tinerii regizori menţionăm doar Marele Premiu de la International Youth Film Festival 2006 acordat filmului „Love close-up” al lui Sebastian Voinea şi Premiul Presei de la International Short Film Festival 2006 pentru filmul „Preţul inocenţei” al Geaninei Grigoraş.
Pe aceeaşi temă: „Studenţii sunt profesionişti la început de formare”
|