|
22 iulie 2007
Ai facultate? Ai salariu minim!
Andreea Dumitraşcu
Dacă ai absolvit o facultate, trebuie să-i ceri angajatorului salariul minim prevăzut de lege de 880 de lei. Orice patron care nu respectă această lege riscă să fie obligat să-ţi plătească daune. De la 1 ianuarie 2007, a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional (CCMUN) ce stabileşte clauzele privind condiţiile de muncă şi salarizare.
Sistemul acestui contract se bazează pe nişte coeficienţi de ierarhizare ce pornesc de la 1, pentru muncitorii necalificaţi şi ajung la 2, pentru cei cu studii superioare. Astfel, la un program cu normă întreagă de 170 de ore pe lună, salariul minim garantat pentru un coeficient 1 este de 440 de lei brut, iar pentru coeficient 2, de 880 lei brut.
Retribuţia personalului conform coeficienţilor de ierarhizare se stabileşte ţinând cont de standardele ocupaţionale corespunzătoare funcţiei respective, adică de modul în care profesiile sunt structurate în Clasificarea Ocupaţiilor din România. Acest lucru înseamnă că, atunci când în fişa postului unui salariat figurează condiţia unor studii superioare, automat acesta trebuie să primească salariul minim garantat de 880 lei brut. În momentul angajării, candidatul trebuie să semneze un contract de muncă, pe perioadă determinată sau nu, ce are ataşat o fişă a postului şi alte clauze în funcţie de fiecare firmă angajatoare. Dacă în fişa postului nu sunt specificate studiile superioare, salariul minim garantat brut va fi de 440 lei, şi nu de 880 lei, indiferent dacă angajatul are sau nu studii superioare.
Legea este puţin cunoscută Pentru viitorii angajaţi este important să-şi cunoască drepturile salariale. Totuşi, sunt mulţi studenţi sau absolvenţi care nu cunosc legea privind salariul minim garantat şi nu au nici o cerinţă în momentul angajării. O absolventă din Suceava, care îşi caută un prim loc de muncă în Botoşani, mărturiseşte: „Nu ştiam de această lege şi nu cred că se va respecta, nu este prea cunoscută. Fiind la primul loc de muncă, nu am pretenţii la salariu. Însă acum că ştiu de salariul minim, normal că îl voi cere.” Zoltan Bota, absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, lucrează în acest oraş şi cunoaşte ceva despre lege, însă nu şi care este salariul minim garantat. Lucrează încă de anul trecut, când nu exista această lege şi a avut la început 780 lei, fără a i se cere studii superioare. „La a doua slujbă însă, facultatea era una dintre cerinţe şi la angajare a trebuit să arăt diploma.” În privinţa respectării legii de către angajatori, Zoltan crede că „angajatorii o vor respecta, mulţi o fac deja. Oricum, cine are facultate şi experienţă are salariul de cel puţin zece milioane. Dacă ai studii şi nu ai experienţă, nu prea te angajează nimeni, asta e o problemă”. Studenţii angajaţi sunt totuşi interesaţi de drepturile lor şi se interesează. E şi cazul Nicoletei Dinu, studentă la Universitatea din Bucureşti, aflată acum la al doilea loc de muncă: „Ştiam de această lege şi, când le-am spus angajatorilor mei că s-a modificat Contractul Colectiv de Muncă, mi-au făcut un act adiţional la contractul de muncă, prin care mi-au mărit salariul. Chiar dacă nu le ziceam eu, probabil că ştiau şi ei, dar nu se pusese încă problema”. Nicoleta e încrezătoare în aplicarea legii: „După facultate, o să primesc salariul minim garantat, pentru că este dat prin lege. Angajatorii trebuie să o respecte pentru că sunt verificaţi”. Salariile au acum un minim garantat, însă până la urmă remunerarea se face în funcţie de firma respectivă şi mai mult contează experienţa în momentul fixării salariului. Important pentru fiecare student este să se informeze asupra drepturilor lui, asupra firmei la care vrea să se angajeze, să citească tot ce are de semnat şi să fie sigur că a înţeles condiţiile, drepturile şi obligaţiile pe care urmează să le aibă pe un anumit post.
|