Publicitate

Ştiri 100% studenţeşti

1 iulie 2007

Experienţe româno-americane cu Work and Travel

Andra Bilici, Cristina Tinca

În ultimii ani, studenţii români au urmat exemplul celor “din vest” şi au ales să studieze, să călătorească sau să muncească departe de casă. Cei mai mulţi dintre cei care se întorc descriu o astfel de experienţă ca fiind unică, deschizătoare de noi orizonturi dar mai ales o lecţie de viaţă. Iar pe lângă această experienţă spirituală, pentru cei care se hotărăsc să se înscrie într-un program ce promite muncă în străinătate, vine şi câştigul financiar.

Foto: Shutterstock.com

Un student care decide să candideze la programul Work and Travel trebuie să întrunească mai multe condiţii de eligibilitate: să fie student la cursuri la zi, la o facultate de stat sau, în cazul uneia particulare, aceasta să fie acreditată, să aibă media generală peste 7,50, să cunoască limba engleză, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani, să fie dispus să lucreze în industria turismului şi a serviciilor.

Cătălin Girancsi, student în anul al patrulea la Facultatea de Drept, Universitatea Ovidius, Constanţa, a făcut parte din prima generaţie de studenţi care a plecat în toamna anului 2005. Despre experienţa Work and Travel are numai cuvinte de laudă. Povesteşte că studenţii români muncesc împreună cu cei americani, fiind plătiţi la fel, între şapte şi nouă dolari pe oră. Din dorinţa de a câştiga mai mulţi bani, a avut şi săptămâni în care a muncit 100 de ore.

În privinţa mâncării, Girancsi afirmă: „Cei care pleacă prin programul Work and Travel nu ar trebui să-şi facă probleme pentru mâncare şi asta pentru că există două posibilităţi – să lucrezi într-un restaurant sau fast-food şi mâncarea este asigurată de către angajator sau cu maxim 50 de dolari îţi poţi cumpăra mâncare de la supermarket”.

Locurile de muncă pentru studenţi sunt destul de variate, de la parcuri de distracţii până la hoteluri şi restaurante. În ceea ce priveşte cazarea, Cătălin, care a beneficiat doi ani consecutiv de Work and Travel, povesteşte: „De fiecare dată am avut parte de condiţii excelente de cazare. În primul an am stat într-un hotel de trei stele, foarte modern iar în al doilea an am fost cazaţi într-o staţiune montană care oferea strictul necesar.”

Andreea, studentă în anul al treilea la Facultatea de Economia Turismului Intern şi Internaţional, din cadrul Universităţii Româno-Americane şi fostă beneficiară a programului, a plecat în perioada 22 iunie – 28 septembrie 2006, cu un contract de plasament independent. Acesta este motivul pentru care a trebuit să-şi găsească singură de lucru, o dată ajunsă în SUA.

A reuşit să găsească un post de chelneriţă şi unul de supraveghetoare la o grădiniţă, fiind plătită cu o sumă între şapte şi nouă dolari pe oră. Perioadele în care nu a avut de lucru au marcat-o foarte mult. Îi sfătuieşte pe cei care decid să se aventureze în acest program să se meargă acolo pe bază de contract sau să aibă un loc de muncă sigur.

Dar au fost şi lucruri care au marcat-o într-un mod plăcut: prieteniile.

„Acolo te schimbi, vrei-nu vrei”

Regulile sunt clare în ceea ce priveşte perioada maximă de stat în America: trebuie să te întorci înainte să înceapă cursurile, altfel rişti să nu ţi se mai acorde viza.

Avantaj: experienţa acumulată, spune Andreea. Dezavantajele constau în micile iregularităţi care pot apărea, ca de exemplu „neplăcerea de a constata că asigurarea medicală nu acoperea nimic, numai 50 de dolari în caz de urgenţă”, constată Andreea.

Studenta româncă vede visul american drept „o lume liberă, unde nu ţine cont nimeni ce faci, cum eşti, unde poţi fi atât de liberă cât nici nu îţi poţi imagina, oportunităţi de muncă mult mai bine plătite şi o grămadă de oportunităţi de a vedea o lume complet diferită, oameni complet diferiţi. „Acolo te schimbi, vrei nu vrei”.


Partea cea mai frumoasă şi pe care aproape toţi studenţii o aşteaptă este la finalul programului când mai rămân cam două săptămâni libere, după ce termină contractul cu angajatorul, timp în care pot vizita împrejurimile.

Levente Pop, proaspăt absolvent al Universităţii Sapientia din Târgu Mureş, şi fost beneficiar al programului Work and Travel. Levente a fost plecat vara trecută şi a lucrat ca îngrijitor într-un depozit. A început cu patru zile pe săptămână, a câte zece ore pe zi, uneori şi 14 ore pe zi. A mai lucrat „ca mână de ajutor”( 5,6 dolari pe oră), la bărbatul în casa căruia locuia, unde plătea chiria 150 de dolari pe săptămână.

Ce l-a marcat pe Levente a fost stilul diferit de muncă: „am muncit din greu, tot timpul era ceva de făcut”.

Ultimul număr tipărit (mai 2007, format PDF):