În noaptea de 27 spre 28 iulie, celebra Noapte a Devoratorilor de Publicitate a ajuns la Mamaia. Toţi cei aflaţi pe litoral au putut participa, la Teatrul de Vară din Mamaia, la cea de-a treia ediţie din 2007 a spectacolului.
Foto: Cătălina H.
Programul a început la ora 21.30, iar în deschidere au cântat cei de la Şuie Paparude. Sala a fost aproape plină, publicul fiind extaziat de melodiile formaţiei. Apoi, pe scenă a urcat MC-ul serii, Tiberiu Popovici, unul dintre actorii trupei de stand-up comedy Deko. El a menţinut starea de voie bună a spectatorilor, prin glumele făcute şi a anunţat programul nopţii şi concursul organizat de sponsorul principal.
O dată cu începerea primului calup de reclame, în sală s-a făcut linişte. Primele reclame proiectate au fost cele ale câtorva sponsori. Foarte rar publicul a aplaudat sau a râs la acestea.
„E primul an în care vin la Noaptea Devoratorilor de Publicitate şi nu mă aşteptam sa fie atât de interesant. Atmosfera e extraordinară , reclamele sunt amuzante, iar trupa Şuie Paparude a fost la înălţime, ca de obicei ”, a spus Ioana P., din Constanţa.
Foto: Cătălina H.
Unul din spoturile la care sala a izbucnit în râs a fost cel al firmei producătoare de prezervative Manix, în care era descris felul cum lumea va dispărea pentru că nimeni nu se va mai reproduce din cauza plăcerii produse de aceste prezervative.
Mai mult de jumătate din public a plecat o dată cu a doua intervenţie a MC-ului pe scenă. În sală au rămas doar cei mai bine îmbrăcaţi, pentru că se lăsase frigul.
În timpul celui de-al doilea calup, s-au repetat câteva reclame româneşti din prima parte, apoi reclama-scurt metraj la BMW, realizată de Guy Ritchie. Spoturile la cornuleţe suedeze au fost extrem de amuzante şi au fost apreciate de public.
Devoratorii de publicitate au plecat acasă dimineaţa, în jurul orei trei.
Cei care nu au ajuns încă să vadă reclamele, mai au câteva ocazii pe litoral: 10, 24, 31 august la Costineşti şi pe 3 şi 17 august la Mamaia. Intrarea va fi liberă.
Din toamnă, Noaptea Devoratorilor de Publicitate se va organiza în toată ţara.