|
3 iulie 2007
Preţuri mari, calitate mică
Falezele româneşti se degradează
Petre Flueraşu, Cătălina Hopârteanu
O plimbare pe falezele litoralului românesc nu este nici pe departe relaxantă. În locul unui peisaj plăcut întâlneşti la tot pasul gunoaie, tufe crescute haotic, scări rupte, teren surpat şi haite de câini vagabonzi.
 |
| Foto: Petre Flueraşu |
În Eforie Sud, falezele se degradează de la an la an. Dacă înainte de 1989, aici era una dintre cele mai cunoscute şi apreciate zone pentru promenadă. Astăzi, turiştii sunt avertizaţi să ocolească anumite zone pentru că există riscul unor alunecări de teren.
Imaginea dezolantă a scărilor acoperite cu iarbă nu poate fi ascunsă de luminile stridente ale tonetelor. Vasile P., localnic, a declarat: „Aici nu s-a mai făcut nimic de pe vremea răposatului. Înainte de ’89, de bine de rău, mai veneau şi aruncau câte o basculantă cu beton, acum nimic!”
Situaţia cea mai gravă este în dreptul spitalului. Aici, din cauza acţiunii apei, faleza s-a prăbuşit, iar bucăţi din deal se desprind la fiecare ploaie, riscând să ducă la prăbuşirea clădirii. „Cei de la primărie ne spun de zece ani că nu sunt fonduri. Iar spărtura se apropie tot mai mult de spital. În orice moment ne putem prăbuşi. Sperăm că până la urmă cineva se va gândi şi la noi, deşi e greu de crezut.”, a spus Liliana Florescu, directoarea medicală al spitalului din Eforie Sud. Reprezentanţii primăriei au precizat că nu sunt alocaţi bani pentru reabilitarea falezei, însă există discuţii cu o firmă străină pentru ca aceştia să se ocupe de problemă.
 |
| Foto: Petre Flueraşu |
În Constanţa, faleza de promenadă arată foarte bine, e curată, asfaltată şi iluminată puternic. Situaţia se schimbă dacă vrei să cobori pe plajă. Scările sunt alunecoase şi rupte, iar de-o parte şi de alta sunt tufe de peste un metru, prin care de multe ori dorm oameni ai străzii. Un miros greu se simte în atmosferă, probabil din cauza mormanelor de gunoaie aruncate prin iarbă. Maria A, localnică, afirmă: „ Înainte veneam la plajă singură, fără să-mi fie teamă. Acum însă aştept să mai coboare şi alte persoane, pentru că îmi este frică să nu fiu atacată de oamenii care stau ascunşi în ierburile astea.”
Costineşti - o excepţie lăudabilă
Singura faleză care corespunde standardelor europene e cea din staţiunea Costineşti, pentru că a fost refăcută după inundaţiile din 2005. Potrivit Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, această investiţie a costat 30 de milioane de lei şi a fost realizată după un plan al Agenţiei Internaţionale de Cooperare Japoneză (JICA). Este prima lucrare din „Planul strategic de acţiune pentru reabilitarea şi protecţia părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre.”
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apele Doborgea Litoral (DADL), Cătălin Anton, spune că acest proiect de reabilitare a fost derulat în urma unui studiu finanţat de JICA şi urmează să fie pus în aplicare în perioada 2008-2025. Vor fi construite diguri subacvatice, plajele vor fi mărite şi vor ajunge la 100 - 150 m faţă de maximum 50 m, cât au în prezent, iar falezele vor fi consolidate şi reamenajate.
Problema este că trebuie găsite fonduri externe pentru că suma necesară e prea mare, ajungând la 314 milioane de euro doar pentru plaje, la care se adaugă alţi bani pentru consolidarea falezelor.
|