Publicitate

Ştiri 100% studenţeşti

SECŢIUNI

REDACŢIA

LINK-URI

Parteneri








3 iulie 2007

Plaja din Constanţa - şantier de sezon

Cătălina Hopârteanu

Deşi au trecut mai bine de două luni de la deschiderea oficială a sezonului estival, plaja din Constanţa arată mai degrabă a şantier decât a loc pentru relaxare. Pe o suprafaţă de 500 de metri, sunt împrăştiate materiale de construcţie, lângă ele sunt baruri din lemn neterminate, iar în depărtare se văd alte clădiri, lăsate în paragină.

Image 554
Foto: Cătălina Hopârteanu
Direcţia Apele Dobrogea Litoral (DADL) spune că vina îi aparţine Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) care nu vrea să dea aprobările de construcţie firmelor care au câştigat, prin licitaţie, suprafeţele respective de plajă.

Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al DADL declară că motivele CJC sunt subiective şi nu au nici o bază legală. Unul dintre acestea este faptul că întreprinderile care au închiriate plajele nu se ocupă cu turismul.
 
Purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldoveanu, a spus: „Mi se pare normal sa aibă întâietate cei care scot bani din turism, nu cei care se ocupă cu fier vechi. Însă motivul cel mai important pentru care nu aprobăm planul urbanistic este acela că, după 1 mai, este interzis să se construiască pe plajă. Acolo e totuşi un bar. Nu ştiu cum unii pot să îşi facă treaba la timp şi alţii nu.”
 
Image 555
Foto: Cătălina Hopârteanu
Contractele cu firmele nu pot fi reziliate pentru că, potrivit DADL, firmele şi-au respectat partea, cumpărând utilajele pentru curăţenie şi materialele pentru construcţia barurilor pe plajă, dar fără aprobări nu pot să-şi înceapă activitatea.
 
În timp ce aceste două instituţii sunt în conflict, atât localnicii, cât si turiştii care vin pe plajă sunt nevoiţi să ocolească mormanele de cherestea şi să meargă până la terase dacă vor să bea ceva. Pe plaja Modern, nu este deschis decât un beach-bar.
 
„Plaja asta nu este deloc fructificată aşa cum ar trebui. E prima dată pe anul acesta când vin aici şi cred  că şi ultima. Decât să merg atât pe jos ca să îmi iau un suc, mai bine aleg altă plajă, unde mi se oferă condiţii.”, a spus turista Alina V.




Ultimul număr tipărit (mai 2007, format PDF):
The Bullet

Un program al:
Center for Independent Journalism

Centrului pentru Jurnalism Independent

Site-ul ruleaza pe platforma:
Campsite

Trafic monitorizat de: