Spre sfârşitul fiecărui an universitar, studenţii îşi aleg şefii de cămin sau conform noului Regulament, preşedinţii de cămin. Au loc campanii „electorale” fără consilieri, fără o armată de specialişti, fiecare candidat alegându-şi modul de desfăşurare a competiţiei. Iar cel mai bun, cel mai cunoscut, sau cel mai „promiţător” candidat devine Preşedinte de cămin.
(Foto: Alina Argatu)
În căminele P1 si P2 ale Politehnicii, Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Liga Studenţilor şi prodecanul Alina Bădănoiu au desemnat noii şef de cămin pentru anul 2007-2008.
Preşedintele Ligii Studenţilor din Facultatea de Chimie, Daniel Olîc a spus: “Campania de informare a durat aproximativ o săptămână, timp în care s-au lipit afişe, s-au împărţit pliante, s-au promovat candidaţii. Fondurile pentru organizare (legitimaţii, urne, buletine de vot, răcoritoare) au fost suportate de Liga Studenţilor din Facultatea de Chimie. Studenţii au votat de la ora 17 până la ora 21. Au existat două comisii de vot, câte una pentru fiecare cămin, formate dintr-un preşedinte şi doi membri“.
(Foto: Alina Argatu)
Pentru a participa, studenţii au fost nevoiţi să îndeplinească cerinţele regulamentului „Politehnicii”: medie peste 7, fără restanţe atât la facultate cât şi la plata regiei, să locuiască în cămin, să nu deţină spaţii închiriate şi să aibă avizul Biroului de Conducere al Facultăţii.
Urnele pentru vot au fost amplasate la intrarea în cămine şi doar studenţii care locuiesc în căminele respective au avut voie să voteze. S-a votat cu pixul, prin eliminare. Fiecare student a primit un bilet pe care era trecut numele concurenţilor. În fiecare cămin au fost câte trei candidaţi, cinci băieţi şi o fată. Dintre aceştia, s-au ales noii preşedinţi de cămin: Ovidiu Ilie Covaci pentru căminul P1 şi Claudiu Ciubotaru pentru căminul P2.
"Este prima încercare de acest gen pentru mine, iar motivul… cunosc o bună parte din persoanele care locuiesc în acest cămin (P1) şi ele au nevoie de persoana potrivită care să le reprezinte interesele şi să le explice modul de desfăşurare al lucrurilor. Mi-am anunţat candidatura prin prezentarea personală în fiecare cameră a căminului. Am discutat cu studenţii, am ascultat opinii, am cunoscut oameni. Oamenii sunt cei care votează, ei deţin puterea şi după cum se ştie, lumea votează după afinităţi", a declarat Ovidiu Ilie Covaci.
La rândul lui, Claudiu Ciubotaru a declarat: "Alegerile mi s-au părut extrem de strânse, lumea se uita urât, fiecare candidat cu alegătorii săi. Diferenţa între mine şi ceilalţi concurenţi a fost mică, de opt voturi. Am candidat pentru că îmi doresc mai bine pentru cămin, pentru studenţi. Nu mi se pare corect ca un bursier din anul al treilea să locuiască la etajul 5 în condiţii nefavorabile. Şi îmi doresc să se continue modernizarea camerelor deoarece începând cu etajul 3, mobilierul practic nu există sau este vechi, distrus. Iar de gândaci nu mai vorbesc. Toate acestea se rezumă la schimbări. E greu să schimbi ceva, dar nu imposibil".
Conform regulamentului, şeful de cămin este remunerat printr-o bursă. Şefii de cămin doresc schimbări: paznici la intrarea în cămine, interfon, siguranţă. Mandatul durează tot un an de zile. Studenţii îşi aduc aminte de şeful de cămin doar la cazări – pentru că are un cuvânt important de spus. De altfel şi alegerile sunt democratice. Unii studenţi au votat în speranţa unui loc mai bun în cămin, alţii în speranţa unui loc. Şeful de cămin trebuie sa fie corect, adică, de exemplu, să nu acorde drept de cazare studenţilor de la alte facultăţi sau care şi-au pierdut locul de cazare în detrimentul studenţilor din anul întâi.