|
Studenţii-părinţi, între cărţi şi scutece
Iulia Roşca, Alexandra Zachi
Pentru unii tineri, a fi student înseamnă mai mult decât prezenţa la cursuri, înghesuiala la examene, clubbing şi discuţii până târziu în noapte cu prietenii. Unii aleg responsabilitatea formării unei familii în timp ce muncesc pentru licenţă şi trebuie să găsească echilibrul între studii şi nevoia de a se trezi în toiul nopţii pentru a hrăni un copil.
Pentru studenţii căsătoriţi şi cei cu copii, universităţile au cămine speciale sau camere alocate în anumite cămine. Nu este greu să obţii o astfel de cameră şi cei doi care locuiesc împreună nu trebuie să fie ambii studenţi. Însă nu există facilităţi speciale pentru îngrijirea unui copil.
Mariana are 24 de ani şi este absolventă a Facultăţii de Administraţie Publică. Locuieşte cu soţul ei, student la Politehnica, în căminul P23 din Regie. Erau împreună de patru ani când s-au hotărât să se căsătorească, dar nu au făcut încă nunta.
„Prioritatea noastră pentru viitor este să ne găsim un loc în care să stăm. După asta, totul o să meargă. Plănuim să avem un copil, dar numai după ce o să avem un apartament unde să locuim. Aici spaţiul este prea strâmt, plus că e o baie comună. Lucrăm amândoi, dar este greu să strângem bani. O să facem nunta şi apoi vom căuta un loc să stăm”, a spus Mariana.
Mihaela Sârbu, studentă în anul al treilea la Chimie, trăieşte cu soţul ei în acelaşi cămin, dar nu este la fel de optimistă. Au un copil de doi ani, iar Mihaela se plânge de condiţii. „Suntem trei într-o singură cameră. Copilul nu are destul spaţiu, asta este cel mai greu,” a spus. Urmează însă absolvirea şi curând vor trebui să se mute. Până acum, nu au găsit o locuinţă.
„În două luni, o să fiu în stradă. Caut de lucru dar nu găsesc şi nu ştiu ce putem să facem cu 120 de lei pe care îi câştigă soţul meu. Avem dosarul la Agenţia Naţională pentru Locuinţe, dar ne-au spus să aşteptăm. Am fost invitaţi la emisiunea Marinei Almăşan de la TVR, şi am crezut că o să schimbe ceva. Dar nu s-a schimbat nimic, ne-au spus în continuare să aşteptăm,” a declarat ea.
Căminele C1 şi C2 ale ASE-ului, în campusul Agronomie, au garsoniere la fiecare etaj pentru cuplurile căsătorite. Irina, din Republica Moldova, studentă în anul al patrulea la Facultatea de Marketing, locuieşte în C1 cu soţul ei. Cei doi sunt căsătoriţi de mai puţin de un an şi au un băieţel de şapte luni.
„Ne-am hotărât să ne căsătorim după ce am rămas însărcinată. Oamenii au fost puţin surprinşi că vreau să nasc, pentru că s-au gândit că ne va fi greu. Părinţii au fost nevoiţi să se obişnuiască cu ideea. Ne este greu financiar. Soţul meu lucrează şi eu stau cu copilul. Toată lumea se poartă frumos cu noi aici, mai ales cu băiatul nostru,” a spus ea.
La tine sau la mine?
Universitatea din Bucureşti oferă, la cerere, camere pentru studenţi căsătoriţi. „Dacă vor să locuiască împreună, facultăţile fac un schimb. De exemplu, dacă fata se mută la băiat, facultatea băiatului trebuie să îi asigure un loc, iar fata îşi dă locul ei altei fete în acel cămin,” a explicat un oficial de la Universitatea din Bucureşti.
Irina Ionela Păun este un astfel de caz. Studentă în anul al patrulea la Biologie, are o fetiţă de o lună. „Ar trebui să-i dea şi soţului loc în cameră, dar a trebuit să alerg eu pentru asta, vreo două luni. Şi eram şi însărcinată. Până la urmă, administratorul a fost cel care l-a cazat,” a spus.
Este optimistă în privinţa educaţiei, în ciuda noilor responsabilităţi părinteşti: „Mi-am dat toate examenele. Mai vin mama sau soacră-mea să stea cu copilul când am nevoie. Pe viitor, vreau să fac şi un masterat. Stăm bine financiar. Bineînţeles, dacă ar fi fost după bursa mea, cam 200 de lei, am fi murit de foame. Dar soţul meu câştigă bani în construcţii”.
|