|
Cantina de la Izvor
Cristina Dăescu
Mâncare **** Preţuri **** Varietate **** Igienă *** Atmosferă ***
Media ****
Dacă îţi este foame şi te afli în apropierea parcului Cişmigiu, atunci negreşit ar trebui să încerci cantina studenţească de la Izvor, aflată vizavi de staţia de metrou cu acelaşi nume. Clientela cantinei este formată atât din studenţi, cât şi din angajaţii firmelor din apropiere. Locul nu este foarte spaţios, sunt mai puţin de 20 de mese, dar este destul de curat şi scaunele sunt confortabile. Cantina are ospătari care îţi iau comanda şi aduc mâncarea la masă.
Mâncarea este bună, meniul variat şi poţi destul de uşor să mănânci o masă completă pentru mai puţin de zece lei, dacă nu te deranjează prea tare să umbli tot restul zilei mirosind a mâncare. Toaleta este destul de curată şi bine luminată.
|