|
26 mai 2007
Pentru un student la Teatru, lumea e o scenă şi măştile se schimbă cu repeziciune
Simina Mistreanu
Paul Grec, student în anul al treilea la Teatru, în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC), spune că el nu şi-a ales niciodată conştient profesia. Mai degrabă, profesia l-a ales pe el.
Ca student la Teatru, Paul are mult de muncă, dar măcar nu trebuie să îşi facă probleme pentru examenele din sesiune. „Noi nu avem, propriu-zis, o sesiune. Semestrul nostru e împărţit în trei module. La sfârşitul fiecăruia, trebuie să susţinem nişte examene practice şi teoretice, dar ele nu se acumulează niciodată, nu ne trezim afundaţi până peste cap în examene”, a spus Grec.
„Şcoala noastră poate părea puţin ciudată, pentru că nu te forţează să faci nimic. Nimic nu e obligatoriu. Ni se oferă libertatea să experimentăm, să decidem pentru noi înşine. Putem merge la repetiţii fără să avem replicile învăţate. Profesorii nu vor spune nimic, dar în ziua examenului, când avem reprezentaţia, ne asumăm responsabilitatea”.
Profesorii de la UNATC, mari actori români ca Florin Zamfirescu, Cătălin Naum, Răzvan Vasilescu şi Mihaela Sârbu, au modalităţi originale de a-i ajuta pe studenţi să-şi exploreze personalitatea. „Profesorii noştri sunt foarte înţelegători. Dacă văd că nu eşti într-o dispoziţie bună, că eşti trist sau chiar mahmur, te lasă, de obicei, în pace, să-ţi revii de unul singur. Câteodată, însă, folosesc tactici opuse: te pun în dificultate, te aţâţă, vor să te facă să te enervezi, să te pierzi cu firea, să ai o criză. În acel moment începi să nu mai gândeşti şi intri, pur şi simplu, în rol. Ei încearcă să ne aducă la limite, pentru a le putea depăşi”, a spus el.
„O asistentă din primul an… obişnuia să creeze tot timpul o atmosferă încordată. Îi plăcea să ne provoace unul împotriva altuia. Ne-am certat cu toţii, nu mai vorbeam cu săptămânile, dar, în felul acesta am reuşit să ne eliberăm de resentimente şi să creăm o legătură puternică. Acum suntem cea mai apropiată grupă din anul nostru”, a adăugat tânărul actor.
Colegii lui Grec au personalităţi diferite. Dintr-o grupă de 15, unii sunt boemi, unii sunt vorbăreţi, unii sunt amuzanţi şi unii sunt închişi în ei înşişi. „Eu cred că trebuie să vorbeşti cu toată lumea. Capeţi experienţă şi, în profesia asta, să ajungi să cunoşti diferite tipuri de oameni te ajută să creezi personajele pe care le joci pe scenă. Un beţiv, de exemplu. Eu nu mă pot îmbăta şi apoi să mă pun să-mi studiez comportamentul, pentru că nu îmi voi aduce aminte. Observi oamenii din jurul tău; vezi cum beau, cum fumează, ce gesturi fac”.
Fiecare actor are un rol anume care i se potriveşte cel mai bine. „Rolul meu tipic este acela al unui tânăr mereu îndrăgostit. Arăt mai tânăr decât sunt în realitate, am o faţă de copil. Aşa că eu joc rolul tânărului curajos, gata să moară pentru o iubire suavă şi fără viitor”, a spus Grec.
Şi, până la urmă, cum e să fii pe scenă? „E ca o beţie. Faci ceea ce ai de făcut dar, după ce e gata totul, nu îţi mai aminteşti nimic, e totul un mare blanc. Asta, dacă a ieşit bine. Oricum, nu te ajută să gândeşti prea mult. Dacă eşti mereu cu doi paşi în faţă şi încerci să-ţi controlezi discursul şi mişcările, totul va părea fals, contrafăcut”.
|
