|
Serviciile medicale în universităţi – dezamăgire şi multe aşteptări
Constantin Barbu
Conform sondajului de opinie efectuat de ziarul The Bullet luna aceasta, studenţii bucureşteni nu sunt informaţi despre serviciile medicale oferite de universitate, deşi ar vrea să ştie mai multe. Tot ei consideră că ar trebui să aibă acces la servicii de consiliere psihologică din partea universităţii atunci când au probleme.
Un proverb românesc spune că “sănătatea e mai bună decât toate”. Dar ce cred studenţii despre sănătate şi despre sistemul medical şi, mai important, care sunt realizările universităţilor în acest domeniu?
Sondajul de opinie a fost realizat online, în perioada 5-19 februarie, şi a avut 113 respondenţi. Acest sondaj nu este ştiinţific şi are doar rolul de a face cunoscută opinia studenţilor.
Rezultatele sondajului
Întrebaţi cine ar trebui să fie responsabil pentru sănătatea studenţilor, respondenţii s-au împărţit în tabere aproape egale: 35% au fost de părere că universitatea ar trebui să fie responsabilă, 31% au pus această sarcină în seama studentului.
Două treimi dintre studenţii intervievaţi au declarat că au fost suficient de bolnavi încât să aibă nevoie de asistenţă medical de la începutul studenţiei, dar doar 9% din ei au apelat la serviciile medicale finanţate de universitate. Puţin peste jumătate dintre ei au apelat la cunoştinţe personale sau de familie pentru ajutor, iar 8% au aşteptat ca boala să treacă de la sine fără nici un fel de tratament.
Diana Bogdan, studentă în anul întâi la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, nu are o părere prea bună despre serviciile de asistenţă medicală oferite de universitate. “Personal, nu m-am folosit de aceste servicii ale universităţii. Ce mai ştiu de la prieteni, însă, nu mă face să vreau să le folosesc. De fapt, şi spitalele studenţeşti au aceleaşi neajunsuri ca toate celelalte, lipsa spaţiului, echipamente tehnice depăşite si personal nepăsător care reclamă lipsa banilor.”
Cei care au folosit serviciile medicale oferite de universitate au de asemenea o părere proastă despre ele: doar o treime dintre respondenţi s-au declarat satisfăcuţi, restul calificând serviciile ca “proaste” şi “foarte proaste”. Nici un respondent nu a calificat serviciile ca fiind de foarte bună calitate.
Cornelia, studentă în anul al treilea la Facultatea de Drept, are o părere foarte proastă despre sistemul medical al universităţii. „Eu am probleme hormonale foarte serioase. Atunci când am fost la dispensarul studenţesc al universităţii, m-au trimis la spitalul studenţesc din Cotroceni.
Deşi situaţia mea este foarte gravă, tot ce mi-a fost prescris acolo a fost vitamina E, care nu are aproape nici un efect. Altă dată, după ce am aşteptat două ore pentru o consultaţie la stomac, doctorul pur şi simplu mi-a trântit uşa în faţă. Suntem fiinţe umane, ca toţi ceilalţi şi cerem să ni se acorde atenţie, să fim trataţi cu respect de către personalul medical.”
Universitatea – principalul responsabil
Sondajul a relevat că 87% dintre studenţii intervievaţi cred că universitatea ar trebui să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să iniţieze programe anti-tutun şi anti-alcool. Cererile studenţilor mai includ servicii de calitate în cantine şi consiliere pe probleme sexuale.
Cantinele şi căminele studenţeşti nu sunt manageriate igienic: aceasta este părerea a 84% dintre cei intervievaţi. “Veniţi în Regie, să vedeţi în ce mizerie trăim! Vezi aşa ceva într-o ţară civilizată? Mă îndoiesc...” a declarat Mihai, student la Politehnică.
Întrebaţi dacă ştiu despre serviciile de consiliere psihologică oferite de universitate, marea majoritate (96%) a respondenţilor a spus că nu ştiu nimic, deşi 93% recunosc că au fost trişti, deprimaţi sau copleşiţi de stres, de când sunt studenţi. Şaizeci şi patru la sută au spus că şi-au rezolvat problemele vorbind cu prietenii şi cu familia, 35% au aşteptat ca lucrurile să revină la normal de la sine, iar 1% au căutat ajutor din partea unui consilier personal.
Lucreţia Andriev, studentă în anul întâi la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării crede că “primul pas care ar trebui făcut pentru a îmbunătăţi serviciile medicale şi psihologice oferite de universitate este demararea unei campanii care să promoveze ce avem deja. O campanile adevărată. Nu am văzut nici un fluturaş, afiş sau site despre problemele astea.”
De fapt, singurul lucru pe care îl oferă universitatea la momentul actual este posibilitatea obţinerii unei trimiteri la psiholog pentru studenţii care suferă de depresie. Aproape trei sferturi dintre cei intervievaţi au fost de acord că universitatea ar trebui să aibă o linie telefonică specială pentru studenţii cu tendinţe sinucigaşe.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
|