|
Căminul “Grozăveşti” **
Iulia Roşca
Confort ** Facilităţi *** Preţ *** Curăţenie ** Siguranţă **
Total **
Campusul Grozăveşti cuprinde 6 cămine. Există căminele A-B şi C-D, care aparţin Universităţii din Bucureşti, şi căminele B1 şi B2, care aparţin Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila".
Căminele A-B sunt vechi şi prost întreţinute. Par destul de murdare şi neglijate; pereţii nu au mai fost zugrăviţi de ceva vreme şi sunt murdari, scrijeliţi şi acoperiţi cu desene. Sunt două băi la fiecare etaj. Camerele sunt foarte mici. Lifturile nu funcţionează.
Căminele C-D arată mai bine. Sunt proaspăt zugrăvite afară şi pe dinăuntru, cu pereţi curaţi şi podele cu gresie. Camerele au geam termopan. Dar lifturile nu funcţionează nici aici.
Teoretic, numai cei care au o cartelă pot intra în cămine, dar uşile uneori stau deschise şi este simplu pentru persoane neautorizate să intre, mai ales dimineaţa când deseori nu stă nimeni să ceară buletinele vizitatorilor.
Cele două cămine ale universităţii "Carol Davila" se aseamănă mai mult cu nişte blocuri şi sunt destinate studenţilor familişti. Bineînţeles, nu numai studenţii familişti locuiesc acolo. Pereţii par că nu au fost zugrăviţi de ceva timp. Uşa de la intrare nu are sistem de blocare, şi aici de asemenea uneori nu e nimeni să te verifice la intrare. Camerele au băi personale. Lifturile funcţionează. Facultatea de Medicină e foarte aproape de cămine, dar cea de Farmacie e departe.
Studenţii plătesc o chirie lunară de aproximativ 80 de lei; costul întreg este de aproximativ 190 de lei.
|